Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Mesajul Familiei Regale a României

Prințul Philip, ducele de Edinburgh și soțul reginei Elisabeta a II-a, a murit la vârsta de 99 de ani.
Prințul Philip, ducele de Edinburgh și soțul reginei Elisabeta a II-a, a murit la vârsta de 99 de ani.
Anunțul decesului prințului a fost făcut de casa regală britanică.
„Cu durere profundă, Majestatea Sa Regina a anunțat moartea iubitului ei soț, Alteța Sa Regală, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Alteța Sa Regală a murit în pace în această dimineață la Castelul Windsor Familia Regală se alătură oamenilor din întreaga lume care îi deplâng trecerea în neființă.”, potrivit declarației Palatului Buckingham.
Prințul Philip a avut mai multe probleme de sănătate și a fost internat pe 16 februarie, după ce s-a simțit rău. Ulterior a suferit o procedură pentru o afecțiune cardiacă pe care o avea. A petrecut 28 de nopți în spital, cea mai lungă perioadă de spitalizare din viața lui, potrivit BBC.
Familia Regală a României şi-a exprimat, vineri, „nespusa tristeţe” la moartea Principelui Philip, Ducele de Edinburg, soţul Reginei Elisabeta a Marii Britanii
“Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu nespusă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Alteței Sale Regale Principele Philip, Ducele de Edinburg.
Consortul Suveranei britanice a încetat din viață în această dimineață la Castelul Windsor.
Principele Philip și Regele Mihai, născuți în același an, au fost veri și au păstrat o prietenie de o viață întreagă. Ducele de Edinburg a botezat pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și i-a purtat de grijă în școală, la liceu și la facultate. Principele Philip, alături de Regina Elisabeta, a fost mereu prezent în viața Familiei Regale române.
După dispariția Regelui Mihai, pentru Majestatea Sa Margareta, Ducele de Edinburg a fost o figură părintească.
Toate generațiile din Familiile Regale română și britanică au fost apropiate, dar pentru generația de astăzi, Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale, surse fundamentale de inspirație.”
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News











