REMUS PRICOPIE DESPRE CAMPANIA ELECTORALĂ A LUI MIRCEA GEOANĂ: POSIBILE INVESTIGAȚII PENALE

REMUS PRICOPIE DESPRE CAMPANIA ELECTORALĂ A LUI MIRCEA GEOANĂ: POSIBILE INVESTIGAȚII PENALE
Declarațiile lui Remus Pricopie privind campania lui Mircea Geoană și posibilele investigații penale.
Declarațiile lui Remus Pricopie privind campania lui Mircea Geoană și posibilele investigații penale.
Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru al Educației în Guvernul Ponta, a declarat marți în legătură cu campania electorală a lui Mircea Geoană că ”nu exclud să asistăm la declanșarea unor investigații de natură penală”.
El a calificat drept ”ilegală” campania lui Geoană și a spus pe rețelele sociale că ”finanţarea unei campanii electorale din surse netransparente intră sub incidenţa Codului Penal atât în România, cât și în Franţa, Germania, Italia sau orice altă ţară democratică din lume”.
El s-a referit la modul în care Geoană, actual secretar general adjunct al NATO, folosește însemnele alianței nord-atlantice în timpul campaniei de imagine pe care o desfășoară în România de peste un an – sciu cei de la G4Media. G4Media a întrebat în mai multe rânduri la NATO dacă organizația e de acord cu comportamentul lui Geoană, dar oficialii NATO nu au răspuns. Mircea Geoană a evitat constant să dea un răspuns tranșant când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidențiale, dar a dat de înțeles că își va anunța decizia imediat după ce i se termină mandatul la NATO, în octombrie.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 13:41 - Kelemen Hunor despre recesiune: "Se vad efectele războiului din Orientul Mijlociu pe energie”
- 13:38 - Anca Alexandrescu, dezvăluiri din culisele negocierilor pentru viitorul guvern: „Nicușor Dan își dorește un premier nou”
- 10:57 - Sorin Grindeanu, atac dur după datele INS: „Te culci sănătos și te trezești mort”
- 07:46 - Liderii NATO se reunesc la București! Nicușor Dan găzduiește Summitul B9 la Cotroceni
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News













