RESTRICȚII în România | Florin Cîțu: „Nu iau în calcul alte restricții în acest moment”

RESTRICȚII în România | Florin Cîțu: „Nu iau în calcul alte restricții în acest moment”
Campania de vaccinare e singura soluție pentru a depăși pandemia
Restricții noi care să vizeze întreaga țară nu se iau în calcul pentru moment, a anunțat premierul Florin Cîțu vineri. Întrebat despre noul record la Terapie Intensivă înregistrat vineri, premierul a amintit că toate cifrele de azi erau și în noiembrie-decembrie anul trecut.
„Mă uit la date, vă amintesc că cifrele de azi erau și în noiembrie-decembrie anul trecut, dar avem restricții în plus azi. Viteza de creștere la ATI e mai mică acum. Azi avem un lucru în plus: campania de vaccinare. Toate acestea trebuie luate în calcul înainte de a discuta despre noi restricții.
Nu iau în calcul alte restricții în acest moment”, a declarat Florin Cîțu, vineri, după ședința de Guvern.
Întrebat de unde ia doctori pentru ATI, prim-ministrul a răspuns: „Sunt șeful guvernului și responsabilul campaniei de vaccinare, care merge foarte bine. Personalul ATI – folosim rezidenții, ca și anul trecut. Sunt și alte soluții. Campania de vaccinare e singura soluție pentru a depăși pandemia. Noi am păstrat restricțiile din noiembrie”.
Citește și:
- 16:08 - Summitul B9 la Cotroceni | Volodimir Zelenski: "Trebuie să ne asigurăm că Rusia este împiedicată să mai declare război" - LIVE TEXT/VIDEO
- 15:51 - Grindeanu îl acuză pe Bolojan că a transformat România „într-un deșert economic", în urma unui „plan de sărăcire națională”
- 15:44 - Grindeanu, mesaj tranșant pentru Bolojan: „Mandatul lui s-a încheiat. Game over. Nu l-a demis Parlamentul, l-a demis INS azi.”
- 13:41 - Kelemen Hunor despre recesiune: "Se vad efectele războiului din Orientul Mijlociu pe energie”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News













