Ședință de Guvern, vineri - Ce măsură importantă urmează să fie aprobată de Nicolae Ciucă

Ședință de Guvern, vineri - Ce măsură importantă urmează să fie aprobată de Nicolae Ciucă

Ședință de Guvern, vineri - Ce măsură importantă urmează să fie aprobată de Nicolae Ciucă

Realitatea din UDMR
Scris de Realitatea din UDMR Publicat: 8 apr. 2022, 08:10

Guvernul urmează aprobe în ședința de vineri un proiect de ordonanță de urgență pentru instituirea sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport.

Guvernul urmează aprobe în ședința de vineri un proiect de ordonanță de urgență pentru instituirea sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport.

Conform notei de fundamentare a proiectului de act normativ, sistemul RO e-Transport va include module informatice de gestiune care după declararea unui transport de bunuri vor genera un cod unic de înregistrare, elemente de interconectare cu camere de luat vederi și alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier, componente software pentru analiza integrată a datelor.

"Sistemul RO e-Transport va utiliza date și informații deținute la nivelul instituțiilor sau autorităților publice cu atribuții în domeniul transportului rutier și va fi interconectat cu celelalte sisteme informatice existente la nivelul Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau Autorității Vamale Române", se explică în document.

Vor fi monitorizate transporturile de bunuri reprezentând achiziții și livrări intracomunitare, al celor care fac obiectul operațiunilor vamale, precum și de bunuri între două locații situate pe teritoriul național. Obligația declarării datelor în sistemul RO e-Transport a bunurilor cu risc fiscal ridicat urmează să revină, în funcție de tipul operațiunii, beneficiarului sau după caz, furnizorului din România.

Cabinetul Ciucă urmează să adopte și un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei.

Pe agenda reuniunii se mai află proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 336/2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul Inspectoratelor județene pentru situații de urgență/Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov a cheltuielilor cu hrana cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți de persoane fizice, precum și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne.

Se propune alocarea a 45 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. În vederea stabilirii acestei sume s-a avut în vedere acordarea unui sprijin financiar de 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru cazarea unui număr mediu de 15.000 cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pentru o perioadă de 60 de zile, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala