SURSE: Secția Specială devine istorie: CSM a avizat pozitiv desființarea ei!

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat pozitiv, astăzi, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei speciale, propus de Ministerul Justiției. Potrivit surselor citate de G4Media.ro, avizul a fost aprobat cu 11 la 8 voturi. Proiectul de lege prevede desființarea Secției Speciale, fără ca dosarele de corupție ale magistraților să se întoarcă la DNA.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat pozitiv, astăzi, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei speciale, propus de Ministerul Justiției. Potrivit surselor citate de G4Media.ro, avizul a fost aprobat cu 11 la 8 voturi. Proiectul de lege prevede desființarea Secției Speciale, fără ca dosarele de corupție ale magistraților să se întoarcă la DNA.
Proiectul a fost depus la începutul lunii mai, fiind semnat de 40 de deputaţi şi senatori de la USR, dar şi de deputatul (neafiliat) Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei.
Reamintim că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a lansat în dezbatere publică, pe 21 ianuarie, proiectul de lege privind desființarea SIIJ.
Potrivit lui Predoiu, noul organism urma să intre în subordinea Parchetului General, iar cei 43 de procurori care vor face parte din noua Secție vor fi desemnați de către plenul CSM.
Tot atunci, ministrul anunța că preluarea competenţelor Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ) va fi realizată de 42 de procurori, dintre care 12 vor fi în Bucureşti. Aceşti procurori vor fi desemnaţi de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Avizul CSM este esențial pentru ca proiectul să treacă rapid de Parlament. „Dacă mergi în Parlament cu un proiect care nu are avizul CSM-ului și al sistemului judiciar, nu treci”, a declarat Predoiu în dezbaterile privind desființarea SIIJ.
Trei ONG-uri au respins proiectul de lege propus de Ministerul Justiției privind desființarea Secției Speciale (SIIJ) și i-au cer ministrului Predoiu să aștepte punctul de vedere al Comisiei de la Veneția, înainte de a merge cu proiectul în Parlament.
”Cu o astfel de lege, România nu va scăpa de monitorizarea MCV și va rata din nou intrarea în Spațiul Schengen din cauza intereselor politicienilor de a încetini lupta anticorupție”, arată ONG-urile semnatare, subliniind că proiectul de lege desființează doar formal Secția Specială și înființează o nouă structură asemănătoare, cu puțini procurori, care nu sunt specializați pe anchetarea infracțiunilor de corupție sau criminalitate organizată și care vor fi numiți de Plenul CSM.
Reamintim că actuala majoritate PSD-PNL-UDMR a căzut de acord să desființeze Secția Specială, cu mențiunea ca dosarele de corupție ale magistraților să nu se întoarcă la DNA, ci să fie anchetate de procurori ai Parchetului general și ai Parchetelor Curților de apel.
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News











