UE a anunţat că va continua să sprijine Ucraina

UE a anunţat că va continua să sprijine Ucraina
UE a anunţat că va continua să sprijine Ucraina
Rusia a fost avertizată să nu conteze pe „uzura” ţărilor europene care sprijină Ucraina, în timpul întâlnirii de la Kiev a miniştrilor de externe ai UE.
Întâlnirea miniştrilor UE are loc, în premieră, în afara blocului comunitar şi se desfăşoară la doar o zi după ce suplimentarea finanţării militare pentru Ucraina a fost lăsată în afara unui acord bugetar american.
Şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a descris războiul din Ucraina drept o „criză existenţială”".
„Poate că nu se vede aşa pentru toată lumea, dar pentru noi, europenii, permiteţi-mi să o repet: este o ameninţare existenţială. Şi de aceea trebuie să vă sprijinim în continuare şi să discutăm cu aliaţii şi prietenii noştri americani pentru ca aceştia să vă sprijine în continuare”, a
În plus, ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a descris întâlnirea de luni ca o „demonstraţie a sprijinului nostru hotărât şi de durată pentru Ucraina, până când va câştiga”".
„Este, de asemenea, un mesaj pentru Rusia că nu ar trebui să conteze pe oboseala noastră. Vom fi acolo mult timp”, a precizat Catherine Colonna.
UE a anunţat deja mai mult de 70 de miliarde de euro pentru asistenţa militară şi civilă în Ucraina. Ajutorul urmează să fie distribuit în următorii ani.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 09:57 - Mihai Fifor, atac virulent la adresa lui Ilie Bolojan: „Multă voce, puțin talent”
- 09:12 - Călin Georgescu, mesaj de mulțumire pentru susținători: „Am primit acest pas înainte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu”
- 08:59 - Avertismentul S&P: România intră într-o perioadă economică dificilă, creștere zero în 2026
- 18:21 - Marius Budăi acuză Guvernul că a încercat să blocheze banii pentru pensionari și copiii cu dizabilități: „PSD a ales să se bată pentru oameni”
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News











