Victorie pentru UDMR în Parlament. 10 milioane de lei pentru învățarea limbii române la elevii cu alte limbi de predare

Victorie pentru UDMR în Parlament. 10 milioane de lei pentru învățarea limbii române la elevii cu alte limbi de predare

Victorie pentru UDMR în Parlament. 10 milioane de lei pentru învățarea limbii române la elevii cu alte limbi de predare

Scris de Daniel Onescu Publicat: 21 dec. 2023, 09:11

UDMR a avut câștig de cauză, în Parlament, unde a fost adoptată rezoluția prin care sunt alocate de la buget 10 milioane de lei pentru învățarea limbii și literaturii române. Inițial, propunerea fusese respinsă.

UDMR a avut câștig de cauză, în Parlament, unde a fost adoptată rezoluția prin care sunt alocate de la buget 10 milioane de lei pentru învățarea limbii și literaturii române. Inițial, propunerea fusese respinsă.

Camera Deputaților și Senatul au adoptat, în plenul reunit de miercuri, un amendament al UDMR, pe care comisiile parlamentare îl respinseseră inițial, și care prevede alocarea a 10 milioane lei în bugetul Ministerului Educației pentru inițierea și organizarea, din martie 2024, a derulării Programului național de susținere a învățării limbii și literaturii române (PNSILLR).

„În bugetul Ministerului Educației este prevăzută suma de 10.000 mii lei destinată inițierii, organizării și, începând cu luna martie 2024, derulării Programului național de susținere a învățării limbii și literaturii române, PNSILLR, prevăzut la art. 83 alin. (16)-(18) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare. În termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei legi, Ministerul Educației publică metodologia de organizare a PNSILLR, lista unităților de învățământ incluse în program și a activităților finanțate”, precizează amendamentul formulat de către UDMR și adoptat, miercuri, de plenul reunit al celor două Camere.

Inițiatorii motivează că „demararea Programului național de susținere a învățării limbii și literaturii române constituie un aspect strategic în privința schimbărilor pe care legiuitorul a intenționat să le aducă sistemului de educație și care trebuie inițiat fără întârziere. Introducerea de instrumente noi și moderne de predare a limbii române înseamnă totodată schimbarea abordării în predare și stimularea însușirii active a limbii române de către elevii cu altă limbi de predare, cu efecte benefice majore asupra integrării acestora în învățământul superior din România și a succesului lor pe piața forței de muncă”.

Parlamentul a reluat miercuri dezbaterile pe proiectul bugetului de stat pe 2024, după scandalul de marți seară. Peste 20.000 de amendamente depuse, din care doar 962 au fost admise, fiecare parlamentar are un minut pentru a-și susține amendamentul în plen.

AUR a anunțat, marți seară, că își asumă să blocheze tribuna Parlamentului dacă majoritatea PSD-PNL, cu sprijinul USR și UDMR, nu majorează salariile profesorilor cu 40%. Între parlamentarii AUR și cei de la UDMR a izbucnit un scandal în sala de plen, în timp ce George Simion și Diana Șoșoacă s-au jignit și s-au amenințat. Parlamentarii USR au venit în plen cu o serie de cutii de cadouri, roșii și galbene, pe care erau scrise mesajele: TAXE NOI și BUGET RECORD pentru SPECIALI.


Sursa: Realitatea Din UDMR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala