VILA LUI IOHANNIS DIN AVIATORILOR, ÎN CARE STATUL A BĂGAT MILIOANE DE EURO, SCOASĂ LA LICITAȚIE

VILA LUI IOHANNIS DIN AVIATORILOR, ÎN CARE STATUL A BĂGAT MILIOANE DE EURO, SCOASĂ LA LICITAȚIE
Vila de lux din Cartierul Aviatorilor, în care statul a băgat milioane de euro în renovare, și în care trebuia să stea Klaus Iohannis, a fost scoasă la licitație.
Vila de lux din Cartierul Aviatorilor, în care statul a băgat milioane de euro în renovare, și în care trebuia să stea Klaus Iohannis, a fost scoasă la licitație.
Casa de pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86, modernizată cu milioane de euro și destinată inițial fostului președinte Klaus Iohannis, va fi închiriată prin licitație publică. Guvernul a decis ca imobilul, administrat de RA-APPS, să fie folosit exclusiv în scop comercial, cu un preț de pornire de 35.000 de euro pe lună și o garanție dublă față de acest tarif.
Garanția pentru participarea la licitație este de 70.000 de euro
Imobilul situat pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86, în zona Primăverii, pentru modernizarea căruia RA-APPS a investit câteva milioane de euro și care fusese prevăzut ca viitoare locuință a fostului președinte Klaus Iohannis, este acum scos la închiriere prin licitație publică.
Prețul de pornire a fost stabilit la 35.000 de euro pe lună, conform informațiilor analizate de Profit.ro. Licitația se va desfășura cu strigare, iar clădirea poate fi folosită exclusiv pentru activități comerciale, așa cum a decis Guvernul în această vară. Suma cerută drept garanție de participare este de 70.000 de euro, dublă față de chiria minimă solicitată.
Chirie de 35.000 de euro pe lună
Proprietatea include trei corpuri de clădire (C1, C2 și C3), cu o suprafață construită totală de 915,54 mp și o curte de 1.110 mp. Documentația de licitație menționează un tarif de pornire de 35.000 euro/locație/lună, reflectând transformarea destinației din reședință oficială în spațiu cu utilizare comercială. Decizia de a o închiria a venit după ce, în vară, Guvernul a stabilit în mod clar această schimbare de destinație.
Evaluarea realizată în vară a stabilit valoarea actualizată a proprietății la 14,463 milioane lei. Înainte, RA-APPS derulase lucrări ample de reabilitare și modernizare, cu un cost total de 13,84 milioane lei, realizate chiar spre finalul mandatului lui Klaus Iohannis. Clădirea este administrată de Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.
Citește și:
- 13:42 - Nicușor Dan, contrazis de AEP în scandalul finanțării electorale: „Au fost găsite nereguli de natură penală în urma cărora a fost sesizat Parchetul General”-VIDEO
- 12:58 - AEP: 1.130 de concedii medicale, în perioada 2023 - 2026
- 09:01 - Titus Corlățean și-a depus candidatura pentru funcția de secretar general adjunct al Consiliului Europei
- 08:53 - Bolojan, explicații după ce i-a ținut pe jurnaliștii români la gardul Guvernului, dar pe cei ucraineni i-a lăsat în clădire
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News











