Ion Cristoiu: „Partidele tradiționale se prăbușesc. Val anti-sistem în Europa”

Ion Cristoiu
Ion Cristoiu a declarat că partidele tradiționale se fac pulbere în Europa, iar oamenii votează fețe noi, pe modelul Călin Georgescu. Analistul susține că în Bulgaria și Ungaria au câștigat candidații anti-sistem, iar în România ar putea apărea un partid nou chiar cu câteva luni înainte de alegeri. Mai mult, Cristoiu a precizat și că electoratul nu mai e atras de partidele clasice cu vechii lideri consacrați, ci caută figuri noi, cu discursuri anti-corupție și mesaje împotriva sistemului.
Ion Cristoiu: În lume, în Europa s-au petrecut două mari experimente: experimentul Bulgaria, experimentul Ungaria.
Moderator: Da.
În ambele cazuri, partidul lui Radev a fost înființat în martie 2026 și a câștigat cu majoritate zdrobitoare. Doi: dincolo, partidul lui Magyar era din 2020 un fel de REPER - nu avea nici ăsta - a fost preluat în iulie 2024 și la europarlamentarele din aceeași lună el a avut 30%, locul doi.
Ce ne arată această chestiune? Ne arată că partidele tradiționale, de structuri, cu steaguri, cu sedii, se fac pulbere. Și lumea votează fețe noi. Deci, și în cazul Ungariei, și în cazul Bulgariei, este aberant să spui că au votat oamenii geopolitic. Au votat în Bulgaria, după părerea mea, l-au votat pe Călin Georgescu, pentru că ăsta a venit cu anticorupție, antisistem, față nouă.
Moderator: Și credeți că este posibil, maestre, în 2028, când avem alegeri, să apară un partid nou?
Ion Cristoiu: Da, probabil prin ianuarie, și cu unul care nici nu știm dacă s-a născut.
Citește și:
- 16:43 - Adrian Câciu, atac la Bolojan și USR: „Ar fi ideal să nu mai fie la guvernare. PSD va avea 45% din noua coaliție”
- 16:32 - Pensionarii vor plăti în continuare CASS, după anunțul lui Bolojan. Cât a colectat statul din contribuția la sănătate
- 16:23 - Petrișor Peiu acuză Guvernul că ascunde adevăratul deficit bugetar și pregătește vânzarea obscură a acțiunilor de stat
- 19:08 - Nicușor Dan, despre o posibilă sesizare la Curtea Constituțională a României din partea PSD: „Nu pot confirma, situația nu are precedent”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News













