La reuniunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de miercuri a fost votat proiectul de rezoluţie iniţiat şi de UDMR, conform căruia acţiunile militare ale Rusiei împotriva populaţiei ucrainene vor fi considerate crime împotriva umanităţii, arată un comunicat de presă al formaţiunii.

Hajdú Gábor, membru UDMR în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE, deputat în Parlamentului României, a declarat că, iniţial, textul rezoluţiei condamna actele de violenţă din oraşele Bucha şi Borodyanka, însă, prin amendamentul depus de UDMR, au fost incluse toate oraşele unde s-au comis acte de violenţă împotriva populaţiei din Ucraina.

„Conform dreptului internaţional, atunci când crimele, exterminarea, deportarea sau transferul forţat de populaţie, pedeapsa cu închisoarea, tortura, formele grave de violenţă sexuală, persecuţia, dispariţia forţată a persoanelor, sunt comise pe scară largă împotriva populaţiei civile, sunt definite drept crime împotriva umanităţii. Aceste acte au fost comise de soldaţii ruşi în multe regiuni din Ucraina. Din acest motiv, am cerut includerea termenului de crimă împotriva umanităţii în rezoluţia OSCE”, a declarat Hajdú Gábor, deputatul UDMR din Harghita, conform sursei citate.

Totodată, în etapa următoare este foarte important ca, în urma investigaţiilor, vinovaţii să fie identificaţi şi traşi la răspundere.

„Existe numeroase consecinţe directe şi indirecte ale războiului demarat de Rusia împotriva Ucrainei, care nu numai că încalcă suveranitatea şi independenţa unei ţări, ci încalcă în cel mai grav mod drepturile omului. În ceea ce priveşte atrocităţile la care a fost supusă o parte a populaţiei, avem datoria de a susţine, în mod clar şi hotărât, că Rusia a comis şi continuă să comită crime împotriva umanităţii, iar pentru acest lucru cei responsabili trebuie să plătească”, a adăugat deputatul Uniunii.

Lucrările celei de-a 29-a Adunări Parlamentare a OSCE s-au desfăşurat în perioada 2-6 iulie la Birmingham şi s-au concentrat pe situaţia conflictului armat din Ucraina.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentSECETĂ EXTREMĂ | Ministrul Mediului, despre raționalizarea apei: „Ne putem aștepta la măsuri similare pentru agricultură”
Articolul următorMinistrul Barna Tánczos: ”În timpul secetei, folosirea apei potabile pentru udarea grădinilor înseamnă iresponsabilitate”