Guvernul a decis, vineri, în şedinţă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, alocarea sumei de aproape 270 de milioane de lei pentru 65 de teatre, opere şi filarmonici din ţară, care funcţionează în subordinea autorităţilor locale, a anunţat ministrul Cseke Attila.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie 2022, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale solicitante, şi anume teatre, opere şi filarmonici din judeţele: Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.

“Ministerul Dezvoltării vine în sprijinul instituţiilor culturale de spectacole care nu primesc finanţare din bugetul naţional. Astfel, aceste instituţii pot acoperi cheltuielile legate de asigurarea funcţionării şi pot derula investiţii”, a declarat Cseke Attila, potrivit unui comunicat al MDLPA.

Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către MDLPA, până la termenul legal, de către unităţile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcţionează instituţii publice de spectacole.

Anexa privind repartizarea sumelor pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţe, respectiv teatre, opere şi filarmonici, poate fi accesată la adresa: https://www.mdlpa.ro/uploads/articole/attachments/63088a14c904f693988291.pdf

 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentGuvernul anunță noi ajutoare de stat pentru românii care se încălzesc cu lemne. Ce sume ar putea să primească oamenii
Articolul următorCozmin Gușă: Dragnea și Codrin. Sindromul Stockholm pare contagios în “Ospiciul numit România”