Curtea Constituțională a pentru la toamnă pronunţarea asupra conflictului între Parlament şi PÎCCJ
Curtea Constituţională a amânat pentru 15 septembrie pronunţarea pe conflictul juridic de natură constituţională între Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au spus surse ale instituţiei pentru News.ro. Părţile implicate în conflict şi-au susţinut miercurea trecută punctele de vedere în faţa plenului Curţii, informează news.ro.
Bomba din dosarul lui Gabriel Oprea. Detaliul care ar putea schimba totul
Dosarul în care fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, este acuzat de ucidere din culpă a fost reluat de Tribunalul București, scrie evz.ro.
Csaba Asztalos despre scandalul PSD-istilor din șaormerie: În prima ședință a Colegiului director vom...
Cei doi deputați PSD care au provocat scandalul de la șaormeria din centrul Bucureștiului ar putea fi sancționați cu până la 30 de mii de lei de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Un angajat al Guvernului a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus
Este vorba despre o persoană care lucrează la Departamentul Legislatură
Senatul dezbate astăzi alocarea de bani pentru farmacii și cabinete medicale
Senatul se reuneşte, marţi, în plen, pe ordinea de zi fiind inclus, pentru dezbatere şi vot, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul prin care se acordă cabinetelor medicale şi farmaciilor aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate 5.000 lei lunar, de la bugetul de stat, pentru materiale de protecţie.
Judecătorul Cristi Danileț: Legislația permite unui infractor, indiferent de ce faptă abominabilă a comis,...
Cristi Danileț: Ca student la Drept, am stat în condiții mai proaste decât cei din penitenciare
Amenzile date în timpul stării de urgență NU POT FI ANULATE prin lege
proiectul de lege depus de PSD, ALDE și PRO România
Deputatul UDMR Biro Zsolt Istvan: Nu putem accepta ca Legea educaţiei să se aplice...
Deputatul UDMR Biro Zsolt Istvan a afirmat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că există un risc al colapsului sistemului de educaţie, acest pericol nefiind "o noutate", cauzat de subfinanţare şi lipsa de strategie, potrivit Agerpres.
Ordinul privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat în Monitorul Oficial
În Monitorul Oficial al României, partea I a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne nr. 874/ 81/ 22 mai privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV- 2 pe durata stării de alertă.
DNA are in lucru 33 de dosare pentru achizitiile medicale din timpul pandemiei
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) are in lucru nu mai putin de 33 de dosare deschise pe durata stării de urgenţă, prejudiciul reclamat ridicându-se la câteva sute de milioane de lei.




















