KELEMEN HUNOR: ESTE O POVARĂ ÎN PLUS PENTRU ANTONESCU FAPTUL CĂ IOHANNIS NU-ȘI DĂ DEMISIA

KELEMEN HUNOR: ESTE O POVARĂ ÎN PLUS PENTRU ANTONESCU FAPTUL CĂ IOHANNIS NU-ȘI DĂ DEMISIA
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că este 'o povară în plus' pentru candidatul la prezidențiale Crin Antonescu faptul că președintele Klaus Iohannis nu-și dă demisia din funcție.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că este 'o povară în plus' pentru candidatul la prezidențiale Crin Antonescu faptul că președintele Klaus Iohannis nu-și dă demisia din funcție, informează Agerpres.
El a răspuns astfel, la Parlament, întrebat dacă faptul că președintele Klaus Iohannis nu-și dă demisia din funcție îl afectează pe candidatul la prezidențiale al coaliției de guvernare, Crin Antonescu.
'Da, este o povară în plus', a declarat Kelemen Hunor, marți, după ședința comisiilor de apărare reunite care au avizat propunerile de buget ale mai multor instituții.
Președintele UDMR a precizat că nu a avut o discuție cu șeful statului pe acest subiect, întrebat în acest sens.
Totodată, Kelemen Hunor a fost întrebat despre faptul că Iohannis a explicat rămânerea sa în funcție prin decizia CCR în acest sens.
'Președintele e autonom, poate să facă ce dorește', a declarat Kelemen Hunor.
El a explicat că solicitarea din Parlament privind suspendarea președintelui Iohannis nu era conform Regulamentului, întrebat de ce UDMR a votat în Biroul permanent să nu fie supusă la vot în plen această solicitare.
'Nu era conform Regulamentului, cum bine știți', a declarat Kelemen Hunor.
Sursa: Realitatea Din UDMR
Citește și:
- 17:41 - Tensiuni majore în Coaliție. PSD vrea 3,4 miliarde pentru ajutoare sociale, PNL nu dă mai mult de 1,5 miliarde de lei
- 13:56 - Mihai Dimian a fost numit ministru al Educaţiei și Cercetării
- 08:36 - Călin Georgescu, din nou la secția de poliție din Buftea. Mesaj de forță pentru români
- 18:46 - Rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian, propunerea oficială a PNL pentru a prelua Ministerul Educației
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News










