România se află pe ultimul loc din Uniunea Europenă la numărul de locuri în creşe, pentru copiii pe până la trei ani, afirmă ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Această lipsă acută este cauzată de lipsa unei implicări a statului într-un proiect integrat în ceea ce priveşte construirea de clădiri şi asigurarea finanţării pentru funcţionarea acestora, acuză ministrul.
Decalajul dintre mediul urban şi mediul rural, ar putea fi micșorat prin înfințarea claselor care să pregătească educatori specializaţi pentru creşe, iar noilor unități să fie trecute în administrarea statului.
„Partea cea mai mare de lipsă de infrastructură este la grupa antepreşcolară, adică pentru creşe. Din păcate, suntem pe ultimul loc ca număr de locuri disponibile pentru această categorie de vârstă, 0-3 ani, între statele membre ale Uniunii Europene şi acest lucru categoric că ne nemulţumeşte. (…) Noi de ce am ajuns aici? Sunt două paliere importante şi ceea ce vrea să facă Guvernul şi Ministerul Dezvoltării este un proiect integrat în care, pe de o parte, să construim infrastructură pentru creşe, să asigurăm funcţionalitatea acestora în sensul în care cheltuielile de funcţionare să fie preluate de către stat şi trebuie să avem specialişti unde Ministerul Educaţiei, din septembrie porneşte în fiecare judeţ cel puţin o clasă care să pregătească educatori specializaţi pentru creşe”, a declarat Cseke Attila în emisiunea Insider Politic difuzată duminică de Prima Tv, citează news.ro.
Finanțarea proiectelor pentru construcția de creșe va începe în luna august 2021, spune ministrul Dezvoltării.
„M-am uitat puţin pe programul PNDL, unde exista posibilitatea să depui solicitare să construieşti creşe, aşa cum a existat şi pentru grădiniţe, şi pentru şcoli. Cam la fiecare a treizecea solicitare, respectiv proiect finanţat pe grădiniţă a apărut şi o solicitare pe creşă. Pur şi simplu primarii, urmărindu-şi şi propriul buget, au văzut că degeaba construiesc din banii statului o creşă, pentru că cheltuielile de funcţionare sunt destul de importante chiar şi lunar şi nu le pot susţine. A fost un fenomen, dacă vreţi logic, în care neexistând o implicare concertată, integrată a statului, un proiect în care s-a ştiut de unde pornim şi unde vrem să ajungem, primăriile şi-au făcut propriul lor calcul, foarte corect financiar şi au spus – în afară de marile municipii care au avut resurse financiare şi au mai investit în construcţie de creşe – mai jos nu s-a investit mai deloc”, a precizat Cseke. Acesta susţine că nici la nivelul marilor municipii nu există cazuri în care să nu existe probleme privind asigurarea de locuri în creşe. În prezent există 121 de solicitări de construcţie de creşe de la primari din întreaga ţară., problema fiind una „naţională, prezentă în toate judeţe ţării”, însă nu toate municipiile reşedinţă de judeţ au depus astfel de solicitări a adăugat ministrul. Conform acestuia, la nivelul coaliţiei de guvernare există un acord privind adoptarea unei legi care să prevadă ca la toate creşele, publice sau private, statul să preia finanţarea prin Ministerul Educaţiei, după modelul standard cost, care se aplică în învăţământ. Conform acestuia, la Ministerul Educaţiei se face o analiză privind impactul financiar al aplicării unui astfel de act normativ. Primele finanţări pentru construcţia de creşe vor fi făcute începând cu luna august a acestui an, prin Compania Naţională de Investiţii, iar finalizarea fiecărei investiţii depinde de la caz la caz, ţinându-se cont şi de procedurile de achiziţiile aferente investiţiilor. Eu cred că primele rezultate vizibile într-un an jumătate-doi pot să apară, la nivelul întregii ţări, pe acest proiect de creşe”, adaugă ministrul Dezvoltării.
Sursa: Realitatea Din UDMR