Ministrul Mediului, Tanczoz Barna, afirmă, joi seară, că obiectivul asumat în programul de guvernare este creşterea suprafeţelor de protecţie la cel puţin 75% din suprafaţa parcurilor naţionale.

”Obiectivul nostru, asumat în programul de guvernare, este să creştem suprafeţele de protecţie la cel puţin 75% din suprafaţa parcurilor naţionale. Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei (PNDVC) este primul în care am început acest proces. Astăzi, la Băile Herculane, am început consultările privind extinderea zonelor de protecţie strictă şi integrală cu administraţia parcului, reprezentanţii structurilor silvice, reprezentanţii autorităţilor locale şi cu cei ai organizaţiilor neguvernamentale”, a transmis, joi seară, ministrul Mediului.

Tanczos Barna afirmă că în Domogled – Valea Cernei avem cele mai reprezentative păduri virgine de fag din Europa, aspect confirmat inclusiv de UNESCO.

”Astăzi suprafaţa de protecţie este la 56%. Pentru a atinge dezideratul de 75%, avem nevoie, pe lângă identificarea noilor suprafeţe cu adevărat valoroase din punct de vedere ecologic, care urmează să fie introduse sub protecţie, să schimbăm mentalităţile şi să îi atragem de partea noastră pe toţi factorii interesaţi. Trebuie să armonizăm obiectivele de protecţie a naturii şi asigurarea unui trai decent pentru comunităţile locale. Parcurile naţionale din România trebuie să ofere oportunităţi, nu doar limitări pentru locuitorii acestor zone”, a mai transmis ministrul.

Potrivit acestuia, după primele consultări, s-a concluzionat că trebuie să regândim silvicultura din parcurile naţionale.

”Avem nevoie de un management silvic diferit faţă de cel aplicat în pădurile de producţie, adaptat nevoilor de conservare dar şi a nevoilor comunităţilor locale. De asemenea, este obligatoriu ca lemnul de foc pentru comunităţile locale să fie asigurat în continuare şi, nu în ultimul rând, Romsilva trebuie să investească în tehnologii de exploatare moderne, noninvazive, pentru ca orice lucrare silvică din Parc să aibă un efect minim asupra ecosistemelor”, a mai transmis ministrul.

 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentTanczos Barna, UDMR: ”Toate finanţările care vin de la Budapesta către asociaţii sau fundaţii maghiare prezente în România sunt legale”
Articolul următorTransmisiune în premieră – Duplex UNICAT în România: REALITATEA PLUS – B1 TV – Proiect DE EXCEPȚIE, în interesul României