Europarlamentarul Vincze Lorant afirmă că problema urşilor, care s-au înmulţit excesiv în România, nu mai trebuie tergiversată şi că este responsabilitatea statului să ia măsuri pentru protejarea vieţilor şi bunurilor cetăţenilor, aflate în pericol din cauza acestor animale sălbatice, anunță Agerpres.

Vincze a declarat marţi, în cadrul conferinţei cu tema „Ursul brun o situaţie scăpată de sub control”, organizată la Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe, că s-a ajuns la o „suprapopulare” cu urşi a României, iar în atare condiţii nu se mai justifică menţinerea statutului de specie strict protejată de lege în cazul acestor animale.

Europarlamentarul a arătat, printre altele, că în alte ţări, precum Suedia, spre exemplu, care are o populaţie de urşi estimată la 3.000 de exemplare, adică mai puţin de jumătate faţă de câţi ar exista în ţara noastră, se adoptă o cotă de intervenţie de 10% pe an pentru a „ţine în frâu” înmulţirea necontrolată a acestei specii.

Vincze Lorant a amintit, de asemenea, că o comisie din partea Parlamentului European a venit, recent, în România pentru a se informa cu privire la problema urşilor, iar, cel mai probabil, raportul realizat în urma vizitei va fi finalizat în toamna acestui an.

„În prezent se lucrează la un raport care va fi gata cândva în toamnă şi eu sper că acel raport va conţine şi recomandări la adresa României, cum să soluţioneze această problematică şi, de obicei, conţine şi recomandările Comisiei Europene, cum să gestioneze la nivel european o problemă”, a declarat Vincze Lorant.

Acesta a arătat, totodată, că ordinul Ministerului Mediului, semnat în luna iunie a.c, care prevede sacrificarea a 426 exemplare de urs brun pentru prevenţie şi 55 exemplare pentru intervenţie, este blocat de Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române şi consideră că este nevoie de o decizie politică pentru a remedia situaţia.

„S-a lucrat mult în a pregăti o soluţie legislativă, acel ordin de ministru, şi acum asistăm la situaţia în care se opreşte, nu se mai aprobă, nu se mai implementează. Ce ne lipseşte? Ne lipseşte curajul? (…) În acest caz este foarte clar că e o problemă care trebuie soluţionată şi responsabilitatea este a statului. Statul trebuie să-şi protejeze cetăţenii şi să protejeze bunurile oamenilor. Deci, eu aş dori să fac apel la responsabilitatea ministrului ca acel ordin, care a fost pregătit pe baza unor studii ştiinţifice, să fie aprobat şi să fie implementat, pentru că altfel ne vom găsi cu alte victime, cu alte pagube. Şi cine va fi responsabil în cazul ăsta? Statul, ministerul, ministrul va fi responsabil pentru că nu a implementat o soluţie care era pregătită, era la îndemâna lui (…) E o decizie politică ce trebuie luată şi asumată”, a declarat Vincze Lorant.

La întâlnire au mai participat prof. dr. Mihai Fedorca de la Facultatea de Silvicultură a Universităţii Transilvania Braşov, cercetător la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură, directorul executiv al Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, ing. Gheorghe Neagu, precum şi ing. Benedek Barna, preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi PRO SILVA şi Sarkany Arpad, directorul Abies Hunting, vicepreşedinte al Consiliului Internaţional de Vânătoare şi Protecţie a Vânatului (CIC), care au împărtăşit aceeaşi poziţie în legătură cu problema urşilor.

„Au trecut şapte ani de când nu se mai face niciun fel de intervenţie la populaţia de urşi. Din 2016, de 7 ani de zile, se caută soluţii pentru rezolvarea acestei probleme, care până acum nu a fost încă găsită, cu toate că în 7 ani de zile şase miniştri au încercat să gestioneze problema surplusului mare de urşi, care fac pagube însemnate şi pun în pericol vieţile oamenilor (…) Noi ne-am bucurat foarte mult când am văzut că fostul ministru al Mediului a publicat un proiect de ordin care prevedea o cotă de intervenţie, de reducere a numărului de exemplare din această specie, încercând să restabilească puţin această balanţă, acest acest număr exagerat de mare de urşi care sunt în zona noastră. Din păcate acest ordin nu a putut fi publicat pentru că a intervenit încă un factor care vrea, care trebuie să fie parte la rezolvarea acestei probleme, o comisie a Academiei Române, de care până acum nu s-a auzit deloc, nu ştiam că există”, a declarat Sarkany Arpad.

Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a concluzionat că se impun măsuri urgente pentru echilibrarea situaţiei, arătând, printre altele, că nu este normal să trăim „îngrădiţi cu garduri electrice” din cauza animalelor sălbatice.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentNoi taxe și impozite pentru români. Guvernul vrea să scumpească viciile
Articolul următorPreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, cere intervenţia forţelor de ordine la discursul premierului Ungariei, Viktor Orban, de sâmbătă