Comemorarea tragediei de la Cernobîl ne obligă la responsabilitate şi ne aminteşte de modul în care câteva decizii greşite au afectat viaţa de zi cu zi a oamenilor de pe un întreg continent, susţine ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
“Cu exact 36 de ani în urmă a avut loc cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii pe timp de pace – explozia nucleară de la Cernobîl. Zona închisă şi în prezent trebuie tratată cu mare atenţie şi grijă. Această comemorare ne obligă la responsabilitate şi ne aminteşte de modul în care câteva decizii greşite au afectat viaţa de zi cu zi a oamenilor de pe un întreg continent. Este de datoria noastră, a tuturor factorilor de decizie, să evităm luarea unor măsuri care provoacă tragedii similare. Lecţiile de la Cernobîl ar trebui să fie obligatorii pentru noi toţi, la fel ca tragediile de la Mayak (Rusia) şi Fukushima (Japonia). Am încredere că omenirea a învăţat multe din cazul Cernobîl şi în conflictul ruso-ucrainean, care devine tot mai mult o ameninţare nucleară, nu se vor lua decizii care să ducă la distrugerea umanităţii”, a scris Barna Tanczos.
Acesta a subliniat că un viitor durabil constă în construirea de sisteme de energie regenerabilă.
“Un viitor durabil constă în construirea de sisteme de energie regenerabilă, care să nu pună în pericol umanitatea şi mediul înconjurător, aceasta fiind singura cale de urmat din punct de vedere al mediului şi al societăţii”, a transmis ministrul Mediului, potrivit Agerpres.ro.
În fiecare an, pe 26 aprilie, se sărbătoreşte Ziua internaţională de comemorare a dezastrului de la Cernobîl (#InternationalChernobylRemembranceDay), care marchează producerea acestui accident nuclear istoric. De asemenea, această zi are ca scop prevenirea viitoarelor dezastre nucleare.
Explozia produsă la centrala nucleară de la Cernobîl în 1986 a răspândit un nor radioactiv peste părţi întinse ale Uniunii Sovietice, în prezent teritoriile Republicii Belarus, Ucrainei şi Federaţiei Ruse. Aproape 8,4 milioane de oameni din cele trei ţări au fost expuşi la radiaţii, aminteşte nationaldaycalendar.com.
Până în prezent, Cernobîl a afectat viaţa multor oameni din întreaga Europă. Se spune că zonele afectate de dezastrul de la Cernobîl vor continua să rămână astfel pentru încă cel puţin 150 de ani. Abia atunci vor putea fi din nou locuite corespunzător.
Acest dezastru este considerat a fi unul dintre cele mai severe şi periculoase evenimente din istoria umanităţii, iar ONU a decis că ar trebui să existe o zi care să marcheze istoria celor întâmplate.
Sursa: Realitatea Din UDMR