Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă, luni seară, că, pentru prima dată, comisarul european responsabil pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius, a admite că s-au făcut progrese în România pe acest domeniu, chiar dacă destul de lent faţă de cum se aşteaptă oficialii europeni. ”Chiar dacă avansăm mai încet, am făcut progrese foarte mari”, afirmă ministrul Mediului.
“Mulţumim pentru susţinerea comisarului european responsabil pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius! Este pentru prima dată când comisarul de mediu admite că s-au făcut progrese în România pe acest domeniu, chiar dacă aceste măsuri nu sunt rapide prin prisma Comisiei Europene şi a comisarului. Dacă analizăm unde ar trebui să fim, comisarul are dreptate: e foarte mult până acolo, dar dacă mă uit de unde am pornit, de exemplu în domeniul silviculturii, progresele sunt majore”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul Mediului.
Tanczos Barna afirmă că oficialul european ”atinge un subiect extrem de important”: ”Ministerul Mediului nu poate de unul singur să rezolve toate problemele, pentru implementarea măsurilor de mediu fiind necesară implicarea tuturor factorilor de decizie în vederea atingerii obiectivelor pe care ni le-am asumat”.
”Nicio ţară din UE nu a avut atât de multe probleme în domeniul exploatării pădurilor cum a avut România. Chiar dacă avansăm mai încet, am făcut progrese foarte mari: în ultimul an şi jumătate am reuşit să punem în funcţiune SUMAL 2, cel mai complex sistem de trasabilitate a lemnului din Europa, pădurile din România au cea mai bună conectivitate, avem un buget de 1 miliard de euro pentru împăduriri şi reîmpăduriri, derulăm cel mai amplu program de identificare şi reconstruire a habitatelor forestiere afectate de exploatări şi fenomene meteorologice, lansăm procedura de completare a SUMAL cu sisteme de camere de supraveghere pe drumurile forestiere şi publice, continuăm măsurile de reformă în Romsilva şi Garda Forestieră”, a mai transmis ministrul.
Acesta a precizat, de asemenea, că Germania cumpără puieţi din România pentru că speciile din ţară provin dintr-un genofond sănătos.
”Continuăm munca! Sunt convins că fiecare minister în parte va accelera şi mai mult activitatea pentru a atinge obiectivele de mediu. Protejăm, reconstruim şi menţinem pădurile României!”, a mai afirmat ministrul Mediului.
Virginijus Sinkevičius a declarat, că urmăreşte roblemele de mediu ale României, iar progrsul este lent.
”Urmăresc îndeaproape problemele din România şi progresul este încă unul lent. Încă este loc de mai bine şi, aşa cum am spus în timpul vizitei mele în România, ministrul pentru Medie are nevoie de susţinerea altor ministere, de susţinere guvernamentală pentru a face un progres vizibil (…) Nu pot spune că nu a existat un progres de la început, de când am început să lucrăm cu România. Da, s-au făcut progrese, dar, din păcate, totul merge prea lent”, a afirmat comisarul european.
Sursa: Realitatea Din UDMR