Muzeul Naţional Secuiesc, reabilitat din fonduri europene, va fi redeschis în toamna acestui an
Muzeul Naţional Secuiesc, reabilitat din fonduri europene, va fi redeschis în toamna acestui an
Muzeul a fost reabilitat şi modernizat printr-un proiect finanţat din fonduri europene
Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, care a fost reabilitat şi modernizat printr-un proiect finanţat din fonduri europene, va fi redeschis în toamna acestui an, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor.
Acesta a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost finalizate lucrările la partea exterioară a clădirii, iar în perioada următoare se vor termina şi lucrările interioare, redeschiderea muzeului fiind programată în luna octombrie.
"S-a terminat reabilitarea clădirii, suntem în curs de recepţie finală. Urmează grădina botanică, gardul şi interiorul muzeului. Vom finaliza în totalitate probabil în luna septembrie-octombrie, deci în octombrie este posibil să redeschidem acest simbol al întregii regiuni", a declarat Tamas Sandor.
Directorul muzeului, Varga Mihaly, a declarat, pentru AGERPRES, că proiectul a vizat, printre altele, îmbunătăţirea infrastructurii clădirilor, mărirea spaţiului expoziţional, crearea unui spaţiu destinat pedagogiei muzeale şi a unui magazin de suveniruri, precum şi reamenajarea şi modernizarea parcului în vederea organizării de evenimente publice.
"Acest complex muzeal a fost construit în anul 1912, în mai puţin de un an, în anii '80 s-au făcut ultimele reparaţii ale clădirilor, dar niciodată nu s-au făcut reparaţii capitale (...) La finalul reabilitării, vom avea un muzeu modern, cu spaţii expoziţionale reorganizate", a declarat Varga Mihaly.
Contractul de finanţare pentru modernizarea muzeului a fost semnat în mai 2017, dar lucrările de reabilitare şi conservare au început abia în iunie 2021, după mai multe licitaţii la care nu s-a prezentat niciun ofertant.
Proiectul în valoare de 21,8 milioane de lei a fost cofinanţat cu aproape 14 milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
AGERPRES
Citește și:
- 20:37 - Parlamentul a decis să accepte prezența pe teritoriul României a unor echipamente şi forţe militare americane
- 20:34 - Ion Cristoiu, analiza momentului despre implicarea României în conflictul SUA-Iran: „AUR este marele câștigător al momentului, pentru că vrea pace”
- 20:32 - Anca Alexandrescu: „Nu vreau să expunem România în acest moment”
- 20:30 - Ediție explozivă a emisiunii „Culisele Statului Paralel”: George Simion vine în platou să demaște planurile Sistemului privind implicarea României în războiul cu Iran
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News










