Președintele UDMR Mureș, Péter Ferenc, a avut, în urmă cu câteva zile, o întâlnire la Târgu Mureș cu liderii Partidei Romilor ”Pro Europa”, reprezentată de Cătălin Manea, prim-vicepreședintele partidei, Petru Zeleriu, președintele organizației județene Mureș și liderii din teritoriu.
Potrivit Biroului de presă al UDMR Mureș, ”discuțiile s-au axat pe problemele cu care se confruntă comunitatea romă din județul Mureș”, iar președintele UDMR Mureș, actualul președinte al Consiliului Județean Mureș, ”i-a asigurat pe reprezentanții Partidei Romilor că va avea în vedere problemele ridicate de aceștia în elaborarea strategiei de dezvoltare a județului Mureș pentru perioada 2021-2027 în ceea ce privește măsurile pentru sprijinirea categoriilor sociale defavorizate.”
”Liderii Partidei Romilor ”Pro Europa” au declarat că susțin candidatura lui Péter Ferenc pentru președinția Consiliului Județean și a lui Soós Zoltán, candidat independent, pentru Primăria Târgu Mureș, cu convingerea fermă că pe viitor problemele romilor vor fi discutate deschis, transparent și nepărtinitor”, se menționează în comunicat.
Sursa: zi-de-zi.ro
Sursa: Realitatea Din UDMR