Lucrările de construcţie a viitoarei centuri ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, care va avea o lungime de aproape 11,5 kilometri, vor începe în acest an, a anunţat, primarul Antal Arpad.

Potrivit acestuia, investiţia se va cifra la aproape 70 de milioane de euro și este cea mai mare lucrare de infrastructură a municipiului Sfântu Gheorghe, urâmnd să devieze traficul greu din oraş.

Centura ocolitoare ar urma să se desprindă din DN12, care vine dinspre Braşov, înainte de localitatea Coşeni şi să reintre pe acest drum în partea de nord, spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.

Viitoarea centură ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe va fi realizată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Conform reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, viitorul drum de centură va contribui la reducerea timpului de călătorie de tranzit prin municipiul Sfântu Gheorghe, la îmbunătăţirea condiţiilor de transport pentru bunuri şi călători, la sporirea gradului de siguranţă a traficului şi îmbunătăţirea mediului şi calităţii vieţii.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentSondaj INSCOP: AUR a urcat pe locul 2 in Romania, dupa PSD
Articolul următorMinistrul Eduard Novak cere demisia șefului Federației Române de Schi Biatlon