Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád nu susține acordarea pensiilor speciale.
Edilul consideră că acestea trebuie acordate în funcție de câștigul pe care fiecare cetățean l-a avut ca angajat și perioada în care a contribuit la sistemul public de pensii.
„Punctul meu de vedere în ceea ce privește pensile cred că îl cunoașteți: eu întotdeauna am spus că o pensie trebuie să aibă o singură bază (…) Într-o țară normală fiecare cetățean ar trebui să își poată calcula singur pensia, stând în fața calculatorului și scriind cât a câștigat, cât și în câți ani a contribuit. Nu sunt de acord să fie pensii speciale nici pentru primari, nici pentru alții. În cazul militarilor este posibil să vorbim despre niște pensii, condiții și situații speciale, dar în rest cred că fiecare cetățean ar trebui să primească pensie în funcție de cât a contribuit”, a spus edilul într-o videoconferință de presă.
Declarația primarului vine după ce miercuri, Camera Deputaţilor a votat decisiv proiectul de lege care prevede taxarea suplimentară a pensiilor şi indemnizaţiilor speciale.
Astfel, pensiile de peste 7.000 de lei ar urma să fie taxate cu 85% pentru sumele care trec de acest plafon, iar cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 10%.
Legea a fost atacată la curtea Consituțională a României de Avocatul Poporului, Renate Weber, pe motiv că reprezintă o „discriminare” și nu respectă principiul aplicării juste a sarcinii fiscale.
Ca urmare a acestei sesizări, premierul Ludovic Orban a declarat vineri că va solicita parlamentarilor PNL să investigheze posibilitatea de a o demite pe Renate Weber, afirmând că aceasta „nu mai este demult Avocatul Poporului” ci este „apărătorul celor care beneficiază de pensii anormal de mari”.
Decizia stă acum în mâinile judecătorilor CCR, care, atenție, și ei la rândul lor beneficiază de pensii speciale.
Sursa: Realitatea de Covasna