Afirmația șefului Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, conform căreia aproape 75% dintre angajații covăsneni din domeniul privat sunt plătiți cu salariul minim pe economie, a stârnit reacții atât în rândul specialiștilor din domeniu, cât și printre reprezentanții autorităților locale, scrie WE RADIO.

După reacția de miercuri a deputatului UDMR Covasna, Miklós Zoltán, care a făcut un apel la Kelemen Tibor să nu „disemineze informații false în spațiul public, să nu înrăutățească atmosfera publică oricum deteriorată din cauza epidemiei, și să nu denigreze antreprenorii, care în pofida situației economice dificile continuă să protejeze locurile de muncă”, joi, într-o conferință de presă, primarul Antal Árpád a condamnat la rândul său declarațiile șefului AJOFM Covasna, afirmând, printre altele, că în ultimele două decenii acesta „a influențat prin mesajele sale negative relația dintre angajați și angajatori”.

Edilul îi mai reproșează lui Kelemen Tibor și faptul că prin deciziile sale a pus în dificultate firmele private care nu au mai putut beneficia de toate ajutoarele acordate de către stat, și astfel, la rândul lor, nu au putut acorda mai mulți bani angajaților.

Eu am două probleme cu domnul Kelemen: dânsul de 20 de ani tot comunică lucruri negative și creează o atmosferă negativă. Influenţează prin declaraţiile sale relația dintre salariați și angajatori. În momentul în care dimineaţa apare în presă că la noi nu ştiu cum sunt veniturile, stă la masă angajatul cu angajatorul, iar angajatorul va spune: bucură-te că-ţi dau atâta, că uite ce zice dl. Kelemen. Deci influenţează prin declaraţiile sale discuţiile, negocierile dintre salariat şi angajator. Al doilea mare reproș este că eu consider că domnul Kelemen nu este analist economic, dânsul este directorul unei instituţii deconcentrate în care ar trebui să facă totul ca, în cazul de față, firmele private să primească toate ajutoarele care sunt date de statul român pentru ca, la rândul lor, să dea mai mulţi bani angajaţilor. Domnul Kelemen nu face acest lucru aşa cum ar trebui. Practic, a luat nişte decizii prin care a îngreunat birocraţia, a pus firmele în situaţia de a le fi mai complicat, şi probabil că din cauza asta sunt firme care nu au primit nişte ajutoare care le reveneau în mod corect. Dacă firma pierde, până la urmă pierde şi angajatul”, a spus primarul Antal Árpád, pentru We Radio.

Continuarea, AICI

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentDan Motreanu: “CE a publicat o recomandare a Consiliului privind învățarea mixtă în domeniul educației primare, gimnaziale și liceale “
Articolul următorMinistrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță că încheie primul semestru al anului 2021 cu o execuţie bugetară de 84%