Într-un comunicat pe care-l redăm integral mai jos, primarul din municipiul Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, solicită chiar imperativ autorităților să aplice “scenariul verde” pentru începutul anului școlar. 

Nu există motivare oficială în legătură cu clasificarea municipiului Miercurea Ciuc pe lista localităţilor cu început de an şcolar cu scenariul galben, astfel Primăria şi conducerea instituţiilor de învăţământ fac tot posibilul pentru a se impune scenariul verde. Comitetul local pentru situaţii de urgenţă este de acord cu acest efort.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Miercurea Ciuc s-a întrunit astăzi, 10 septembrie 2020 la şedinţă extraordinară. După şedinţa primarul municipiului, Ráduly Róbert Kálmán a prezentat cea mai nouă varianta a începerii anului şcolar.

„În pofida faptului că din toate punctele de vedere, în loc să se clarifice lucrurile, din ce în ce este »ceaţă«” – a declarat primarul, adăugând, că municipalitatea n-a primit nici o explicaţie oficială despre „îngălbenirea” localităţii. Conducerea urbei precum şi conducerea instituţiilor de învăţământ au făcut totul pentru a crea condiţiile cât mai sigure pentru un început de an şcolar obişnuit – a spus Ráduly.

Primarul a subliniat: dacă consiliul local va aproba, Primăria va asigura cheltuielile de chirie pentru 18 locaţii destinate sălilor de clasă pentru 4 şcoli gimnaziale.

Începerea anului şcolar se va desfăşura în mod tradiţional în cazul grădiniţelor (singura excepţie este cazul Şcolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”, unde educaţia preşcolară începe cu o întârziere de două săptămâni din cauza reabilitării), situaţia este optimă şi în cazul claselor din ciclul primar. Sunt două excepţii: elevii din clasele pregătitoare din Şcoala Gimnazială „József Attila” vor fi transportaţi cu autobuze şcolare până la Casa Pedagogilor, unde se ţin orele, iar în cazul elevilor din Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor” educaţia se va desfăşura prin rotaţie. În privinţa claselor V–VIII. şi IX–XII. desfăşurarea planificată a orelor este foarte variabilă, dar cei din clasele VIII. şi XII. vor merge la şcoală în mod obişnuit.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Miercurea Ciuc a confirmat punctul de vedere, că ar vrea să se vadă cât mai mulţi copii în băncile de şcoală. Ca noutate şi Liceul Teologic Romano-Catolic „Segítő Mária” aşteaptă avizul favorabil de la Direcţia de Sănătate Publică Harghita pentru scenariul verde.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Emanuel Soare, din prodecan, în prefect
Articolul următorLiderul UDMR, Kelemen Hunor: După alegerile locale trebuie să căutăm alianţe împreună cu PNL