Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor este cu un pas mai aproape de a fi adoptat, a arătat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și al administrației, Cseke Attila. ”Scopul este să încurajăm dezvoltarea prin proceduri și autorizări mai simple”, a spus ministrul.
MDLPA a identificat problemele legate de legislația în vigoare, a elaborat elementele de reformă a noului Cod, act normativ care va conține și propunerile specialiștilor din domeniu, a arătat Cseke Attila.
Ministrul a spus: În acest scop astăzi (n.r. 15 iunie) a avut loc prima reuniune a comisiei din care fac parte reprezentanții comisiilor de specialitate ale Parlamentului, reprezentații ministerelor vizate de propunerea legislativă, membrii asociațiilor comunelor, orașelor și municipiilor din România, și asociațiile experților din domeniu. În comisie vor fi formulate observații și propuneri venite din partea arhitecților șefi ai localităților, ai autorităților publice locale, ai ISC și ANCPI, respectiv din partea ministerelor, a Parlamentului și a Consiliului Legislativ.
După cum este cunoscut, MDLPA a anunțat elaborarea unui nou Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor care va uni, într-un singur act normativ, 21 de legi, ordonanțe și hotărâri în vigoare în prezent. Pe lângă digitalizare, unificarea prevederilor și a terminologiei, noul Cod prevede reforme care vor debirocratiza și simplifica procedurile de adoptare a planurilor urbanistice generale și a autorizațiilor de construcție.
„Planurile Urbanistice Generale ale localităților sunt supuse unui proces de adoptare care poate dura mai mulți ani. Scopul este să simplificăm reglementările pentru a grăbi procedura. Astfel, construcțiile pot fi autorizate mai simplu, iar localitățile se pot dezvolta”, a conchis Cseke Attila.
Forma finală a propunerii de act normativ va fi înaintat Parlamentului și poate intra în vigoare după adoptarea acestuia și publicarea în Monitorul Oficial.
Sursa: Realitatea Din UDMR