Denunț penal pentru instigare la ură și discriminare împotriva președintelui Iohannis
Mai multe organizații reprezentative ale maghiarilor din România anunță depunerea unui denunț penal împotriva președintelui Klaus Iohannis pentru instigare la ură și discriminare. Este vorba despre reprezentanții Consiliului Național Maghiar din Transilvania (CNMT) și cei ai Consiliului Național Secuiesc (CNS) iar denunțul a ajuns deja la Parchetul General.
Potrivit MTI, care citează un comunicat transmis, marți, de biroul de presă al liderului CNMT, Tokes Laszlo, Asociația Siculitas, care asigură suportul juridic pentru CNMT și CNS, a cerut biroului de avocatură Kincses Elod să facă denunțul pentru instigare la ură și discriminare.
Denunțul se referă la articolul 369 din Codul Penal și în acesta se arată că, prin declarațiile televizate din 29 aprilie, președintele Klaus Iohannis a incitat poporul român la ură și discriminare față de maghiari și față de membrii și simpatizanții PSD.
În denunțul semnat de președintele CNMT, Tokes Laszlo, și de președintele CNS, Izsak Balazs, este subliniat pericolul social al acțiunii șefului statului. Cei doi susțin că acest comportamnt nu poate rămâne fără urmări în justiție.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, în 29 aprilie, că este incredibil ce se întâmplă în Parlament, acuzând PSD că a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege care acordă o autonomie largă Ținutului Secuiesc. Președintele a susținut că, în timp ce autoritățile se luptă cu pandemia, PSD se luptă în birourile din Parlament să dea Ardealul ungurilor. El l-a salutat în limba maghiară pe liderul PSD Marcel Ciolacu, întrebându-l ce i-a promis Viktor Orban în schimbul acestei înțelegeri. Președintele a mai afirmat că această situație este un argument în favoarea dorinței sale de a se ajunge la alegeri anticipate, pentru că acum în Parlament este o majoritate PSD-istă toxică.
Președintele Klaus Iohannis a fost reclamat la CNCD de o asociație maghiară de asistență juridică în domeniul minorităților, ca urmare a declarațiilor pe tema Ținutului Secuiesc.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News