Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a anunțat în noaptea de duminică spre luni că a câștigat un nou mandat, după numărarea paralelă a UDMR.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a anunțat în noaptea de duminică spre luni că a câștigat un nou mandat, după numărarea paralelă a UDMR.
"La numărarea a 60% dintre rezultatele secțiilor de votare, putem spune că candidatul la Primăria municipiului conduce cu 55%. Le mulțumesc sătmărenilor care au venit la vot. Le mulțumesc sătmărenilor care m-au votat și le promit că nu voi dezamăgi. Le mulțumesc și sătmărenilor care nu m-au votat, dar și celor care nu s-au prezentat la vot, și pot să le promit că voi fi primarul tuturor sătmărenilor în continuare. Îi asigur că ne vom strădui să facem față așteptărilor sătmărenilor, să punem în practică proiectele începute, să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru dezvoltarea Sătmarului, pentru viitorul orașului nostru", a declarat Kereskenyi Gabor, potrivit agerpres.ro.
Kereskenyi Gabor, președinte al filialei municipale a UDMR Satu Mare, a devenit primar în anul 2016, anterior el având un mandat de deputat și unul de viceprimar al municipiului Satu Mare.
Sursa: Realitatea Din UDMR