Președintele CJ Covasna, Tamás Sándor: "Finalizarea Aeroportului Brașov va relansa economia și în județul nostru"

Președintele CJ Covasna, Tamás Sándor: "Finalizarea Aeroportului Brașov va relansa economia și în județul nostru"

Președintele CJ Covasna, Tamás Sándor: "Finalizarea Aeroportului Brașov va relansa economia și în județul nostru"

Realitatea din UDMR
Scris de Realitatea din UDMR Publicat: 22 sept. 2020, 15:21

Aeroportul Internațional Brașov va avea cel de-al treilea terminal ca mărime din România

În prezența președinților Consiliilor Județene Brașov și Covasna, și a primarilor municipiilor Brașov și Sfântu Gheorghe, luni a avut loc o vizită de lucru urmată de o conferință de presă pe șantierul Aeroportului Internațional Ghimbav.

Construcția terminalului Aeroportului avansează într-un ritm susținut, iar constructorul înregistrează un avans de peste o lună față de graficul de execuție propus la începutul lucrărilor. În momentul de față, clădirea cu trei niveluri este ridicată în totalitate, iar în prezent se lucrează la acoperiș și la fațadă.

Președintele Consiliului Județean Brașov Adrian Veștea, a anunțat că are toată convingerea că anul viitor va avea loc primul zbor și prima aterizare pe Aeroportul de la Brașov. Conform autorităților brașovene, progresul la această dată este de aproximativ 65%, iar până la finele anului, conform graficelor de execuție și a posibilităților de finanțare, se va ajunge la un progres de peste 90% în toate obiectivele Aeroportului.

Totodată, șeful administrației județene din Brașov a precizat că acest proiect nu s-ar fi putut realiza fără ca, în 2016, la nivelul CJ Brașov să se fi constituit o majoritate alături de UDMR și fără sprijinul Primăriei municipiilor Brașov și Sfântu Gheorghe și a CJ Covasna, subliniind că regiunea nu se poate dezvolta decât prin proiecte ale autorităților din cele două județe.

La rândul lor, autoritățile covăsnene au ținut să felicite colegii din Brașov pentru stadiul lucrărilor, dar și pentru colaborarea excelentă dintre cele două județe atât în construcția acestui aeroport, cât și în toate proiectele comune din ultimii 10-12 ani.

„Nu vreau să mulțumesc autorităților județene din Brașov doar pentru invitația la evenimentul de astăzi, vreau să vă mulțumim pentru colaborarea din ultimii 10-12 ani. Pentru că această colaborare nu este numai una interinstituțională, care a fost perfectă între noi, dar este și o legătură corectă interumană, de prietenie. Pentru noi, cuvântul cheie al viitorului este colaborarea, colaborarea regională, nu numai între cele două localități, între cele două județe, ci o colaborare regională. Desigur, cea mai mare realizare comună este construirea acestui aeroport, la care în ultimii ani și noi am pus umărul unde și cum am avut posibilitatea. Interesul nostru, al județului Covasna, este construirea acestui aeroport, construirea autostrăzii Brașov – Bacău care trece prin județul nostru. Suntem conștienți că pe o rază de 50-60 de km în jurul unui aeroport se vor relansa economia și turismul, așa că suntem direct interesați în terminarea cât mai rapidă a acestui aeroport”, a spus președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

„Vreau să îi felicit pe colegii noștri din județul Brașov pentru că în ultimii 10 ani foarte puțini au fost cei care au crezut că acest aeroport se va construi. Și nu este ușor pentru un lider să spui întotdeauna că vom face acest lucru atâta timp cât te întâlnești cu oameni care nu cred în acel proiect. Și au fost foarte puțini cei care au crezut că acest proiect se va concretiza, iar eu cred că faptul că suntem aici și vedem aceste construcții trebuie să ne dea o încredere în sine, pentru că împreună, Brașovul și Covasna, oarecum am reușit să trecem și peste acele mesaje venite dinspre București care erau împotriva acestui aeroport. Cred că împreună Brașovul și Covasna am reușit să schimbăm inclusiv în București atitudinea guvernanților față de această investiție și iată de 2 ani vorbim de fonduri venite de la guvernele din București. Numărul zilei de astăzi este 38: în 38 de minute am ajuns la Aeroportul Ghimbav plecând din centrul orașului Sfântu Gheorghe. Din centrul Bucureștiului sau al Budapestei nu puteți ajunge la aeroport în așa timp scurt. Anul viitor, oamenii din Sfântu Gheorghe și din județul Covasna vor avea o infrastructură și o oportunitate care ne vor aduce mai aproape de lume”, a spus și primarul mun. Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a îndemnat reprezentanții mass-media să filmeze clădirea terminalului aeroportului, pentru a-i contrazice pe cei care lansează mesaje negative, „că ceea ce se întâmplă nu este adevărat”.

Detalii tehnice despre stadiul lucrărilor

Subsolul terminalului Aeroportului este într-un progres foarte bun, realizarea acestuia fiind cea mai avansată din punctul de vedere al execuției. Aici va fi localizată cea mai mare parte a zonei tehnice: partea de sortare a bagajelor, inclusiv o verificare automată din punctul de vedere al substanțelor explozibile și al narcoticelor. Această funcțiune ocupă cea mai mare parte a subsolului. Aici va fi localizată și partea de preluare a bagajelor, odată descărcate din avion. Cu ajutorul unui plan înclinat ele vor fi duse la parter, în zona de unde vor fi ridicate de călători. Tot la subsol sunt câteva funcțiuni legate de sistemele IT și sistemele de urmărire a funcționării benzilor; aici vor fi amplasate vestiarele și spațiile cerute prin legislație, unde vor fi cazați pasagerii indezirabili și cei care nu au dreptul de la intra în țară.

În ceea ce privește parterul, primul spațiu cu care iau contact pasagerii este zona publică, un loc generos unde vor fi dispuse sistemele de afișaj și zona de Check-in. La parter vor funcționa birourile Poliției Transporturi, birourile agențiilor de turism și cele de informații, cele de închirieri auto, precum și zona de Sosiri. Aici va fi sala de unde călătorii își vor ridica bagajele, în acest sens urmând să fie amplasate două carusele. În partea stângă a terminalului va exista o terasă deschisă, cu o vedere generoasă asupra întregii zone. Tot la parter, dar în partea dreaptă este poziționat fluxul destinat zborurilor interne, un flux separat fiind cel destinat VIP-urilor, acestea urmând să aibă și un salon dedicat. Fluxul pentru zboruri internaționale va fi la etaj, cu o zonă de preîmbarcare, la parter.

La etajul I, în capătul din dreapta va fi poziționat restaurantul unde vor putea avea acces atât pasagerii, cât și însoțitorii acestora sau chiar persoane care fără a avea bilet de îmbarcare, și-ar putea dori să vadă pur și simplu activitatea din cadrul aeroportului. La etaj vor fi amplasate fluxul de securitate, scannerele pentru bagajele călătorilor, cabinele poliției de frontieră și cele vamale, spațiile comerciale și zona de pregătire a pasagerilor pentru îmbarcare. În partea stângă vor fi birourile angajaților aeroportului și ale instituțiilor-suport care asigură funcționarea și operarea fluxurilor de securitate și vamă, iar în partea dreaptă va fi un spațiu larg și generos destinat pasagerilor, care le va asigura confortul necesar și îi va ajuta în ceea ce privește acomodarea și pregătirea pentru zbor.

Acum se lucrează la confecția metalică și la montarea grinzilor mari de la acoperiș. La finele lunii septembrie este termenul pentru finalizarea completă a acoperișului. Se lucrează la închiderea clădirii cu perete-cortină, adică profile de aluminiu și sticlă, astfel încât până la sfârșitul lunii noiembrie clădirea să fie complet închisă, pentru a putea începe să lucrăm la finisajele interioare. În egală măsură, finisajele interioare și lucrările la instalații - tubulatură, țevi, cablaje - au fost demarate pe toate fronturile disponibile, atât la subsol și parter, cât și parțial la etaj. Partea de instalații propriu-zise urmează acestor etape, iar echipamentele aeroportuare vor fi montate în ultimul trimestru al execuției.

Aeroportul Internațional Brașov, cel mai important proiect investițional implementat de administrația județeană în actualul mandat, va avea cel de-al treilea terminal ca mărime din România – după cele ale aeroporturilor din București și Cluj, cu o suprafață desfășurată de aproximativ 12.000 mp.

Lucrările la terminal au început în 17 martie 2020, fiind realizate de Asocierea BOG’ART SRL - UTI Grup SA - UTI Facility Management SA. Valoarea contractului de proiectare și execuție a terminalului este de 145.581.179,94 lei (cu TVA).

Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna

22 septembrie 2020


Sursa: Realitatea de Covasna

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - locala