Județul și municipiul Satu Mare trebuie arătate ca un exemplu în România deoarece s-au investit peste 500 de milioane de euro din bani europeni, a declarat, marți, președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Județul și municipiul Satu Mare trebuie arătate ca un exemplu în România deoarece s-au investit peste 500 de milioane de euro din bani europeni, a declarat, marți, președintele UDMR, Kelemen Hunor.
"Municipiul Satu Mare și județul Satu Mare, cu toate localitățile, este și trebuie arătat ca un exemplu nu numai în această regiune, ci și în România. Oameni care aveau deziderate, aveau proiecte mari și au muncit împreună și au reușit să ducă la bun sfârșit aceste proiecte și să atingă aceste deziderate pentru fiecare om. Pentru că nu sunt de dragul investițiilor, de dragul podurilor, de dragul infrastructurii, sunt pentru oameni, sunt pentru suflete, sunt pentru cei care locuiesc în acest județ și acest municipiu. Peste 500 de milioane de euro, din bani europeni, deci peste o jumătate de miliard de euro au fost investiți și sunt în curs de investiție în județ. Este o sumă uriașă, este o sumă care vine în completarea bugetelor locale, bugetului Consiliului Județean și în completarea banilor care au fost investiți de la bugetul național. Din acest punct de vedere s-a schimbat enorm de mult și fața orașului și fața județului. Oriunde te duci, vezi că s-a îmbunătățit calitatea vieții", a afirmat Kelemen Hunor.
El a îndemnat sătmărenii să voteze candidații UDMR, pe Pataki Csaba la președinția Consiliului Județean și Kereskenyi Gabor la Primăria Satu Mare.
"Eu cred că orice sătmărean, orice cetățean poate să fie pe bună dreptate foarte, foarte mândru de tot ce s-a întâmplat. Și de aceea, îi rog pe toți cetățenii să aibă încredere în acești doi lideri și în echipa UDMR pentru județul Satu Mare, pentru municipiul Satu Mare, pentru toate localitățile din județ și pentru lista la europarlamentare. Fiindcă noi, într-adevăr, am dovedit în această perioadă, în acești ani, în acest mandat că suntem alături de oameni. Dacă oamenii din județ nu vor să aibă patru ani așa cum au avut în ultimele patru săptămâni, atunci nu au altceva decât să îl voteze pe domnul Pataki Csaba", a mai spus Kelemen Hunor.
Sursa: Realitatea Din UDMR