Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, la Gănești, că formațiunea pe care o conduce este responsabilă pentru voturile comunității, că își dorește revenirea la guvernare și speră ca după alegerile parlamentare să se contureze o majoritate solidă pentru cel puțin patru ani.

"Orice formațiune politică asta dorește, nu este ceva rău, nu este ceva obscur. Când te prezinți la alegeri, indiferent că dacă vorbim de alegeri locale, parlamentare, prezidențiale, dorința este absolută, legitimă să ajungă în Executiv, să fii capabil ca primar, ca majoritate în Consiliul Local, Consiliul Județean, apoi în Parlament și în Guvern să pui în valoare programul. Asta dorim și noi, vom vedea spre sfârșitul anului care vor fi rezultatele alegerilor parlamentare. Dar, bineînțeles, avem de parcurs un drum lung și sper că, după alegeri, vom reveni la guvernare, fiindcă am demonstrat când eram în Guvern, doi ani și jumătate, că avem proiecte pentru țară, avem proiecte pentru fiecare comunitate și nu numai că avem proiecte. Suntem în stare, avem și forța și cunoașterea necesară de a pune în aplicare ceea ce doresc comunitățile locale (...). Noi suntem responsabili pentru voturile comunității noastre și sper că după alegerile parlamentare se va contura o majoritate solidă pentru cel puțin 4 ani", a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR spune că formațiunile politice își vor pregăti "meniul" cu ceea ce au acumulat în "cămară".
"Suntem ca orice om care vrea să pregătească un meniu foarte bun, dar când intră în cămară, pregătește meniul din ce are în cămară", a spus Kelemen Hunor.
Sursa: Realitatea Din UDMR