Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat, luni, 12 noi contracte finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de peste 1,4 miliarde de lei și care vizează lucrări de consolidare seismică și eficientizare energetică a clădirilor.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat, luni, 12 noi contracte finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de peste 1,4 miliarde de lei și care vizează lucrări de consolidare seismică și eficientizare energetică a clădirilor.
Evenimentul a avut loc în prezența prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă și a directorului general al SG RECOVER din cadrul Comisiei Europene, Celine Gauer.
Contractele încheiate între autoritățile publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vizează renovarea energetică și consolidarea seismică a unor clădiri publice și rezidențiale, iar valoarea totală a acestora este de 1.402.767.238,52 lei, precizează un comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
Cu acest prilej, premierul Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe reprezentanții autorităților locale să rămână aproape de Ministerul Dezvoltării și să colaboreze pentru implementarea proiectelor finanțate prin Valul Renovării, prin care România are șansa să investească peste 5,5 miliarde de euro pentru renovarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice, într-o perioadă în care criza ne arată cât este de important fiecare gest menit să ducă la un consum cumpătat al energiei.
"La nivelul Guvernului urmărim alinierea componentelor de reforme și investiții. Îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate a permis plata primei tranșe de finanțare care, alături de prefinanțarea obținută, înseamnă fonduri de 6,35 miliarde de euro pentru România. Continuăm efortul de coordonare instituțională și pregătim documentele necesare pentru a doua cerere de plată, astfel încât țara noastră să valorifice resursele disponibile prin PNRR pentru proiecte de modernizare și dezvoltare", a declarat premierul Ciucă, potrivit comunicatului de presă menționat.
Ministerul Dezvoltării oferă sprijin pentru comunitățile locale în vederea consolidării seismice a locuințelor și clădirilor publice și a eficientizării energetice a școlilor, spitalelor și a altor clădiri importante, a precizat, la rândul său, Cseke Attila.
"Proiectele semnate astăzi au o valoare foarte mare și sunt extrem de importante, în special în contextul cutremurului resimțit, în România, zilele trecute. Dintre cele 12 contracte, două cereri de finanțare vizează consolidarea seismică și renovarea energetică moderată a unor clădiri rezidențiale multifamiliale din județele Buzău și Caraș-Severin, încadrate în clasa RsI de risc seismic, iar una are ca obiectiv renovarea integrată a Maternității Bucur, un obiectiv de o importanță deosebită atât pentru copiii care se nasc aici, cât și pentru familiile lor", a subliniat ministrul Dezvoltării.
Contractele de finanțare semnate vizează renovarea energetică moderată a 78 de blocuri de locuințe pentru comunități expuse riscului de sărăcie și excluziune socială din sectorul 4 al municipiului București - 529.812.485,49 lei, renovarea integrată a 30 de blocuri de locuințe din municipiul Buzău - 461.385.076,63 lei, renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale nr. 6, 7, 8, 9, 10, 13, 14, 17, 18, 22 din orașul Podu Iloaiei (județul Iași) - 59.038.706,97 lei.
Totodată, contractele vizează renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale (bl. A5, A8, A10, A12, A14, A15, F12) din orașul Oravița (județul Caraș Severin) - 56.681.571,42 lei, creșterea eficienței energetice la locuințele colective din municipiul Caracal (județul Olt) - 56.452.780,86 lei, îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 17 din municipiul Bistrița - 50.999.134,79 lei, renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a corpurilor A și B ale Maternității Bucur din municipiul București - 42.072.659,43 lei.
Contractele semnate mai vizează renovarea energetică a două blocuri de locuințe din orașul Sovata (județul Mureș), pentru tranziția către un fond construit rezilient și verde - 6.748.430,98 lei, reabilitarea termică pentru creșterea eficienței energetice la Spitalul județean de urgență Slatina (Pavilionul materno-infantil) - 38.528.854,46 lei, creșterea eficienței energetice a Colegiului Tehnic "Gheorghe Cartianu" din municipiul Piatra Neamț - 34.031.072,08 lei, creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din municipiul Cluj-Napoca - 33.614.098,72 lei, precum și renovarea energetică a unor clădiri rezidențiale din municipiul Craiova - 33.402.366,69 lei.
MDLPA mai precizează că aceste contracte se alătură celorlalte 81 semnate până în prezent pentru eficientizarea energetică și reabilitarea unor clădiri, prin PNRR, celor 15 contracte pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului, respectiv celor 119 contracte de finanțare semnate pentru construcția unor creșe noi și eficiente energetic.
Sursa: Realitatea Din UDMR