Ministrul Tanczos Barna: Piaţa liberă poate să ducă preţul lemnului inclusiv la 800 de lei pe metru cub. Tocmai de aceea este nevoie de intervenţie din partea Guvernului

Ministrul Tanczos Barna: Piaţa liberă poate să ducă preţul lemnului inclusiv la 800 de lei pe metru cub. Tocmai de aceea este nevoie de intervenţie din partea Guvernului
Piaţa liberă poate să ducă preţul lemnului inclusiv la 800 de lei pe metru cub şi tocmai de aceea este nevoie de intervenţie din partea Guvernului, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos. Acesta a făcut referire la proiectul de act normativ ce are ca scop plafonarea preţului la lemn pentru o perioadă de 6 luni, potrivit Agerpres.
Piaţa liberă poate să ducă preţul lemnului inclusiv la 800 de lei pe metru cub şi tocmai de aceea este nevoie de intervenţie din partea Guvernului, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos. Acesta a făcut referire la proiectul de act normativ ce are ca scop plafonarea preţului la lemn pentru o perioadă de 6 luni, potrivit Agerpres.
Întrebat cum va fi ajutată industria mobilei din România să beneficieze de un preţ mai bun al lemnului, ministrul de resort a subliniat că, la momentul actual, companiile din sector au un preţ de preempţiune.
"Industria mobilei are, în momentul de faţă, un preţ de preempţiune, la acelaşi preţ în cadrul licitaţiilor organizate de Romsilva. Înţeleg de la această industrie că este nevoie de mai mult. Acest mai mult poate veni doar din partea ministerului de resort. Împreună cu ministerul de resort, Ministerul Economiei, căutăm soluţii de susţinere a acestor companii care, într-adevăr, produc o valoare adăugată foarte mare. În acelaşi timp, trebuie să fim conştienţi de faptul că, per ansamblu, nu pe fiecare piesă de mobilă sau pe fiecare companie în parte, lemnul ca materie primă reprezintă până în 20% procent din costurile industriei mobile. Dincolo de preţul lemnului care se achiziţionează pentru mobilă, vine preţul energiei, preţul fierului, preţul componentelor care pe piaţă s-au scumpit. Deci, nu putem să spunem că situaţia în care se află astăzi industria mobilei se datorează strict preţului lemnului. Pe piaţă s-au scumpit toate şi cea mai mare creştere este la energie, din păcate", a afirmat oficialul.
În data de 15 septembrie, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunţat, joi, că s-a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea preţului la lemn şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire timp de 6 luni.
"În urma deciziei Coaliţiei de guvernare de joi, 15 septembrie 2022, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea preţului lemnului şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de 6 luni. După elaborare, proiectul va fi supus aprobării Guvernului", a precizat ministerul de resort, într-un comunicat de presă.
În paralel cu plafonarea preţului de vânzare al lemnului pentru încălzire, proiectul de act normativ va cuprinde şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor, printre care se numără limitarea temporară a exporturilor lemnului de foc şi a produselor derivate pentru încălzire, atât la nivel intracomunitar, cât şi în afara UE.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a participat, miercuri, la conferinţa cu tema "Smart Green Industry: Potenţial verde pentru o industrie a viitorului". organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi Asociaţia Industriei Lemnului - Prolemn, în perioada 28-29 septembrie.
Sursa: Realitatea Din UDMR
Citește și:
- 13:42 - Nicușor Dan, contrazis de AEP în scandalul finanțării electorale: „Au fost găsite nereguli de natură penală în urma cărora a fost sesizat Parchetul General”-VIDEO
- 12:58 - AEP: 1.130 de concedii medicale, în perioada 2023 - 2026
- 09:01 - Titus Corlățean și-a depus candidatura pentru funcția de secretar general adjunct al Consiliului Europei
- 08:53 - Bolojan, explicații după ce i-a ținut pe jurnaliștii români la gardul Guvernului, dar pe cei ucraineni i-a lăsat în clădire
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News











