Președintele organizației de femei a UDMR, deputatul Biro Rozalia, a declarat luni că peste 950 de membre ale acestei formațiuni vor intra în competiția electorală în cadrul alegerilor locale din septembrie, 12 dintre ele urmând să candideze pentru funcția de primar.
Președintele organizației de femei a UDMR, deputatul Biro Rozalia, a declarat luni că peste 950 de membre ale acestei formațiuni vor intra în competiția electorală în cadrul alegerilor locale din septembrie, 12 dintre ele urmând să candideze pentru funcția de primar.
"Avem foarte multe femei cu vastă experiență în dezvoltarea comunității, cu o bogată experiență în ceea ce privește dialogul cu membrii comunității și avem specialiști foarte buni nu numai în învățământ, cultură sau social, dar și în domeniul economic", a declarat, într-o conferință de presă, Biro Rozalia, potrivit agerpres.ro.
Aceasta a precizat că se constată o creștere a reprezentativității femeilor în structurile alese.
Astfel, în ultimele două mandate, respectiv 2012-2016 și 2016-2020, organizația de femei din UDMR a obținut șase, respectiv șapte mandate de primar, iar în prezent are 12 candidate la această funcție.
De asemenea, în mandatul 2012-2016 femeile din UDMR au câștigat 248 de posturi în consiliile locale, iar în mandatul următor 264 de mandate, pentru alegerile din septembrie urmând să intre în competiție 911 candidate, din care 310 pe locuri eligibile, a precizat deputatul Biro Rozalia.
La consilieri județeni, femeile UDMR au avut 11, respectiv opt posturi, iar în acest an sunt 34 de candidate.
"Faptul că avem 911 femei candidate pentru posturile de consilieri locali înseamnă o creștere importantă. Județele care au o pondere mai mare a femeilor în posturi eligibile sunt Alba, Baia Mare, Timiș și Bihor. Așa cum doamnele politicieni și-au câștigat, prin efort și muncă, recunoașterea comunității, sperăm ca și noile candidate, prin dialog eficient cu membrii comunității, să le câștige încrederea și să aibă succes în alegeri, pentru că în focusul activității noastre este omul", a precizat Biro.
Organizația de femei a UDMR funcționează de șase ani, activează în 23 de județe și are peste 200 de organizații locale.