USR și UDMR au depus împreună vineri o sesizare de neconstituționalitate privind prin propunerea legislativă, adoptată în data de 2 septembrie, prin care o suprafață de teren de 46 hectare, din nordul Capitalei în zona Romexpo, trece din proprietatea statului în proprietatea Camerei de Comerț.

USR acuză PSD, PNL și PMP că au votat un proiect legislativ prin care se realizează „o devalizare cu mâna Parlamentului în valoare de 300-400 milioane de euro”.

„Nu este corect să legiferăm politici publice prin intermediul cărora să poată fi date noi ”tunuri imobiliare”, în centrul Bucureștiului. Unul din terenurile care va intra sub incidența noi legi este localizat chiar pe Bulevardul Expoziției. Dacă se dorește valorificarea și dezvoltarea aici a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizată o procedură transparentă de licitație. Susținem dezvoltarea și investițiile, dar nu acordarea cu dedicație de terenuri în plină campanie electorală.”, subliniază deputata Cristina Prună, membră în Comisia pentru industrii și servicii, într-un comunicat de presă.

USR numește proiectul drept un „tun imobiliar transpartinic” și consideră că că proiectul este cu dedicație pentru un dezvoltator imobiliar, grupul Iulius controlat de Iulian Dascălu, care dorește să construiască în zona Romexpo un proiect imobiliar.

„Din discuțiile pe care le-am avut informal cu celelalte grupuri, au ajuns peste tot, la toate aceste partide. Nu s-au trezit aceste partide peste noapte să facă un proiect așa în care să dea un teren de peste 400.000 mp gratuit. Din informațiile publice, e cu dedicație pentru grupul Iulius. Îi acuz pe colegii din Parlament că au fost influențați de acest investitor, proiectul devalizează statul român. E o minciună, se va face un mare complex imobiliar, în zonă e 1.000 de euro mp”, a susținut Cătălin Drulă pentru Europa Liberă.

Articolul precedentMAI a anunţat noi reguli pentru cererile privind stabilirea reşedinţei
Articolul următorEXCLUSIV, la Realitatea PLUS: Documentele care-l îngroapă pe Victor Ponta. Lobby extrem pentru alegerile prezidențiale pierdute din 2014