Încă 65 de proiecte depuse în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat au fost selectate pentru finanţare, a anunţat, marţi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Astfel, nouă instituţii de învăţământ, două unităţi de sănătate, un edificiu socio-cultural şi 53 de blocuri de locuinţe au fost incluse în lista celor care pot primi finanţare odată ce autorităţile locale depun documentele necesare. Clădirile sunt din Bacău, Bucureşti, Constanţa, Dolj şi Iaşi, iar suma totală solicitată pentru consolidarea lor este de 1.682.433.071,73 de lei, informează un comunicat de presă transmis de MDLPA.

Printre cele mai importante instituţii publice selectate se numără Colegiul Pedagogic “V. Lupu” din Iaşi, Colegiul Comercial “Carol I” din Constanţa, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto şi Liceul Teoretic “Henri Coandă” din Craiova, precum şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – Secţia Paşcanu din Iaşi şi clădirea fostului spital din oraşul Podu Iloaiei.

Acestea se adaugă celorlalte 80 de proiecte selectate în luna martie, în valoare de 1,59 de miliarde de lei. În urma includerii pe ordinul de ministru, beneficiarii trebuie să depună documentaţia necesară pentru încheierea contractelor de finanţare. Odată încheiate aceste contracte, întrucât finanţarea este asigurată din fonduri publice, se va derula procedura de achiziţie publică, iar ulterior pot începe lucrările de consolidare precizează sursa citată.

Ministerul Dezvoltării derulează Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023, are un buget alocat de 200 de milioane de lei credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanţarea este de 100%. Locatarii clădirilor consolidate şi autorităţile locale nu vor fi nevoiţi să restituie banii.

În perioada 3 ianuarie – 20 februarie, a fost deschis apelul de proiecte pentru Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în urma căruia au fost depuse cereri de finanţare pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentDarius Vâlcov, dat în urmărire de Poliţia Română
Articolul următorParlamentul a decis: La o adresă nu pot fi înregistrate cu buletinul mai mult de 10 persoane