Ministrul Dezvoltării, Administraţiei şi Lucrărilor Publice, Cseke Attila, a anunţat finanţarea a trei obiective de investiţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, a căror valoare totală se ridică la 170 de milioane de lei, potrivit Agerpres.

Este vorba de proiectul extinderii, modernizării şi dotării Unităţii de Primiri Urgenţe, construirea unei clădiri noi pentru Secţiile de pneumologie şi boli infecţioase şi amenajarea Ambulatoriului, în policlinica din Miercurea Ciuc.

Toate vor fi realizate de Compania Națională de Investiții, subordonată Ministerului Dezvoltării și Administrației.

„Sunt trei proiecte importante, toate legate de SJU Miercurea Ciuc, trei obiective de investiţii importante pentru comunitatea locală, pentru Spitalul Judeţean, dar în primul rând pentru eventualii pacienţi, pentru persoanele asigurate. Este vorba de un proiect de extindere, modernizare şi dotare a Unităţii de Primiri Urgenţe, un proiect de 70,3 milioane de lei, din care 68 milioane de lei vor fi asiguraţi din bugetul ministerului. O altă investiţie, la fel de importantă ca sumă: construcţie clădire nouă pneumologie şi boli infecţioase, o investiţie de 71 milioane de lei. (…) Un al treilea obiectiv de investiţii se referă la amenajarea Ambulatoriului la parterul şi etajul I al policlinicii. Este o investiţie de 18,2 milioane de lei. (…) Toate cele trei investiţii însumează 170 de milioane de lei, în jur de 32 de milioane de euro şi pot să vă asigur că atât din punct de vedere al sprijinului UDMR, cât şi al posibilităţii Ministerului Dezvoltării şi al Guvernului României există soluţii financiare pentru finanţarea acestor obiective de investiţii şi le vom face aici pentru comunitatea locală”, a declarat Cseke Attila într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Managerul SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrad Judith, a vorbit de importanţa celor trei obiective de investiţii, care vor asigura servicii medicale de cea mai bună calitate pentru pacienţii din zonă.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, prezent la conferinţa de presă, a arătat că SJU Miercurea Ciuc, datorită colaborării dintre echipa locală a UDMR şi cea de la Bucureşti, a primit în ultimii trei ani, incluzând şi proiectele anunţate joi, o finanţare de 200 de milioane de lei, „care înseamnă o altă dimensiune pentru dezvoltarea Spitalului Judeţean”.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a făcut referire la faptul că de zece ani se fac demersuri pentru dezvoltarea spitalului, obiectivul fiind acela ca nicio persoană din judeţ să nu mai meargă să se trateze în altă parte.

În conferinţa de presă, Cseke Attila a mai menţionat că în judeţul Harghita sunt în curs de derulare şapte obiective de investiţii, în valoare totală de 120 milioane lei, finanţate de Ministerul Dezvoltării, Administraţiei şi Lucrărilor Publice, printre acestea numărându-se realizarea unui sistem de apă şi canalizare la Gheorgheni, construirea unui bazin de înot şi modernizarea patinoarului din acelaşi municipiu, dar şi construirea de bazine de înot la Remetea şi Sândominic şi a unei săli de sport la Sânsimion.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentJudețul Harghita are prefect
Articolul următorKelemen Hunor: ”Nu vom merge în direcţia unui lockdown total, dar ne așteaptă o perioadă dificilă”