Vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR, a reafirmat miercuri că este pentru păstrarea galeriilor de la Roşia Montană şi a precizat că mineritul se poate face şi dacă zona este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, potrivit Agerpres.

El a menţionat că acest subiect a fost discutat puţin în şedinţa coaliţiei de guvernare.

“Am discutat un pic, dar premierul n-a fost la şedinţa coaliţiei. Eu permanent am fost pentru protecţia patrimoniului cultural, de aceea când eram ministru nu am semnat declasarea sau scoaterea de pe lista monumentelor istorice a acelor obiective – nici arheologice, nici patrimoniul construit. Deci sunt în continuare pentru păstrarea a ceea ce este unicat, mai ales galeriile romane şi medievale. Eu cred că în acest moment e aproape imposibil să retragi dosarul”, a declarat liderul UDMR, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

Kelemen Hunor a adăugat că UNESCO nu oferă nici protecţie în plus, ci legea naţională oferă protecţie, şi a pledat pentru un plan viabil pentru comunitatea din zonă.

“Cei care spun că UNESCO oferă protecţie vă mint. UNESCO nu-ţi dă bani. Cei care spun că UNESCO va oferi bani şi va oferi o soluţie pentru oamenii de la Roşia Montană vă mint. UNESCO nu-ţi dă niciun leu. Deci tot noi trebuie să facem. În acest moment nu există un plan viabil pentru acea zonă, un plan alternativ, este responsabilitatea noastră să avem pentru comunitatea de acolo un plan viabil. (…) Poţi să te ocupi de arheologie, dar dacă oamenii pleacă de acolo şi nimeni nu va sta… Sigur e important să mergi acolo două săptămâni vara, să mai bei o bere, să te distrezi, dar asta nu salvează zona”, a spus Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, cu două săptămâni înainte de discuţiile din Adunarea generală de la UNESCO nu mai poţi să retragi dosarul, “pentru că nu vei rezolva nimic”.

“Dar ce urmează după e o altă discuţie. Fără premier nu ai cum să iei o decizie. Astăzi domnul Cîţu nu a ajuns la şedinţă. Şi dacă este pe lista UNESCO poţi să faci minerit, dacă tu ca stat român dai aviz pentru cel care doreşte să exploateze. Deci protecţia nu e oferită de UNESCO, UNESCO nu spune că nu poţi să faci minerit, UNESCO doreşte să fie păstrat patrimoniul. (…) Astăzi am avut o discuţie fără să luăm o decizie, dar punctul meu de vedere este că în acest moment nu UNESCO oferă garanţie. Cu Roşia Montană pe lista UNESCO poţi să faci exploatare, dacă doreşti, şi este deja cam târziu să retragi dosarul şi să pari şi o ţară serioasă”, a arătat liderul UDMR.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentKelemen Hunor despre Avocatul Poporului: ”Ar trebui să fii un pic inconştient să deschizi din nou procedura. Nu propunem noi aşa ceva”
Articolul următorPoziția UDMR față de desființarea SIIJ: ”Dacă pică, noi vom susţine varianta Guvernului”