Secretarul de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene responsabil pentru Programul Operaţional Capital Uman (POCU), Hegedus Csilla, a anunţat luni că a fost diminuată birocraţia excesivă în cazul proiectelor europene, fiind scurtată totodată şi perioada de aşteptare.

“Am făcut un pas important pentru implementarea cu succes a proiectelor europene în România, atât prin diminuarea birocraţiei, cât şi prin scurtarea perioadelor de aşteptare care îngreunează viaţa de zi cu zi a beneficiarilor. Implementez proiecte de 20 ani şi ştiu cât de dificilă este birocratizarea excesivă, termenele prea lungi în care se primesc răspunsuri la întrebări sau la modificările solicitate. Ştiu cât de enervant este când ţi se cer lucruri inutile. Aveam nevoie de schimbări imediate!”, a precizat secretarul de stat, potrivit unui comunicat al UDMR, citat de Agerpres.

Potrivit secretarului de stat, o schimbare majoră vizează chiar primul pas de la depunerea proiectului. Astfel, în maxim 3 luni de la depunerea aplicaţiilor se vor semna contractele de finanţare cu beneficiarii ai căror proiecte au fost selectate, scurtând perioada de aşteptare şi ajutând la implementarea fără întârzieri a proiectelor. Bineînţeles, aceste măsuri pot fi aplicate doar cu sprijinul şi implicarea beneficiarilor.

“De asemenea, am decis să monitorizăm lunar respectarea termenelor de către Autoritatea de Management şi Organismele Intermediare, pentru a preveni întârzierile nejustificate şi pentru a ne asigura că proiectele pot fi implementate în condiţii de maximă legalitate. Am stabilit şi unele măsuri de digitalizare pentru proiectele finanţate prin POCU 2014-2020, pentru a evita plimbarea hârtiilor şi aşteptările inutile în implementare”, a adăugat Hegedus Csilla, conform Agerpres.

Programul Operaţional Capital Uman are un buget de 5.097.252.945 euro, cu un număr de 2.165 de contracte de finanţare încheiate în perioada actuală de programare. Prin aceste măsuri luate astăzi, mai mult de 3 milioane de beneficiari finali (copii, tineri, persoane vulnerabile, mediul de afaceri, instituţii de învăţământ) vor primi servicii de calitate mai rapide şi mai eficiente, menţionează comunicatul citat. 

Sursa: Realitatea Din UDMR